cat-right

Salată de fasole pestriță cu ulei de dovleac

Austriecii din regiunea Stiria sunt celebri pentru ale lor renumite produse care i-au consacrat internațional: semințele de dovleac, uleiul de dovleac din semințe prăjite și fasolea pestriță de Stiria, ”Käferbohnen” – sau „fasolea cărăbuș”, după culorile pestrițe de maro, negru și violet, care seamănă ca mărime și culoare cu un cărăbuș.

Odată cu sosirea toamnei, lanuri nesfârșite de bostani aurii sunt recoltați pentru semințele lor prețioase. De fapt, de cele mai multe ori, semințele sunt recoltate direct pe câmp, iar partea exterioară a bostanilor se fărâmițează pe câmp pentru un compost natural deosebit de valoros culturilor viitoare.

Pentru a nu râncezi și a fi păstrate peste iarnă, semințele se usucă la umbră și se prăjesc lent.
Minunatele semințe de verde închis se transformă apoi în ulei, sau se înnobilează cu diferite condimente (sare, usturoi, vanilie, scorțișoară), sau se învelesc în ciocolată.

Uleiul autentic din semințe de dovleac de Stiria, obținut după rețeta tradițională are o culoare de verde închis și o consitență groasă. Iar gustul specific se potrivește de minune la tot felul de salate sau preparate, începând cu întinderea lui pe o pâine prăjită și frecată cu usturoi, și continuând cu salata de fasole pestriță: un deliciu care după multe generații a devenit un laitmotiv culinar pe tot parcursul anului, dar care toamna își găsește sărbătorirea anuală a noii recolte.

Iată modul tradițional de preparare a salatei din fasole pestriță:

Ingrediente necesare (pentru 4 persoane):

Preparare:
Boabele de fasole pestriță se hidratează câteva ore în apă la temperatura camerei. Apoi se fierb în apă  timp de o oră și jumătate, adăugând la început puțin zahăr, iar spre final se adaugă puțină sare. Boabele fierte se strecoară și se amestecă cu rondelele de ceapă tăiate fin,stropite împreună cu ulei de dovleac, oțet de mere, sare și piper după gust.

Se amestecă bine toate ingredientele și se servește ca atare.
Dacă ceapa este prea iute, se poate folosi ceapa roșie sau ceapa de apă.
Desigur, boabele de fasole pestriță se pot folosi și la alte rețete comune cu fasole.

Oricine o încearcă se va îndrăgosti de savoarea acestei salate.
Este o mâncare excelentă, atât ca și gust dar și din punct de vedere al sațietății și al aportului nutritiv.

Fasole pestriță

Share Button

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: