cat-right

Piramida alimentară

Piramida alimentară reprezintă o exprimare grafică a recomandărilor
nutriţionale, a cantităţilor şi a tipurilor de alimente ce trebuie să fie consumate
zilnic pentru a menţine starea de sănătate şi pentru a reduce riscul de dezvoltare a
diverselor boli legate de alimentaţie. Indicaţiile sunt exprimate în porţii de
alimente, al căror consum zilnic va furniza toţi nutrienţii esenţiali.
În linii generale, piramida alimentară cuprinde următoarele grupe:
1. Pâine, cereale, orez şi paste (6-11 porţii pe zi);
2. Legume şi vegetale (3-5 porţii pe zi);
3. Fructe (2-4 porţii pe zi);
4. Lapte şi derivate (2-3 porţii pe zi);
5. Carne, peşte, ouă (2-3 porţii pe zi).
Fiecare grupă de alimente este etalată vizual pentru a uşura sfatul nutriţional
practic. De asemenea, este reprezentat numărul de porţii ce trebuie consumate
zilnic. Variaţia dintre minim şi maxim în ceea ce priveşte numărul de porţii depinde
de nevoile energetice şi de preferinţele alimentare personale. Fiecare
persoană trebuie să consume cel puţin numărul minim de porţii pentru fiecare
grupă de alimente. Astfel, consumând alimente din toate „etajele” piramidei se
realizează un aport adecvat de macro- şi micronutrienţi.
Piramida alimentară subliniază în acelaşi timp echilibrul, varietatea şi
moderaţia cu care este necesar ca unele alimente să fie consumate, punând accent
pe consumul cerealelor, legumelor şi fructelor. Sunt reprezentate grafic alimentele
ce furnizează macronutrienţii (glucide, proteine, lipide) şi micronutrienţii
(vitamine, minerale) necesari pentru a menţine starea de sănătate a populaţiei.
Cerealele, legumele şi fructele sunt cel mai bine reprezentate în piramida
alimentară, ca fundament al alimentaţiei echilibrate, numindu-le „bază” pentru o
nutriţie adecvată şi pentru sănătate, notabil fiind faptul că acestea pot reduce
riscul de apariţie a bolilor cronice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aceste alimente stau la baza dietelor sănătoase, deoarece au un conţinut
scăzut în grăsimi saturate, colesterol, zahăr şi sodiu (dăunătoare în cantităţi
excesive). Ele trebuie acompaniate de alimente bogate în proteine (lapte, brânză,
peşte, carne şi produse din carne cu un conţinut scăzut în grăsimi), reprezentate
grafic în al treilea nivel al piramidei, punându-se accent în ultima perioadă pe
consumul cărnurilor albe în defavoarea celor roşii (care tind să urce în partea
superioară a piramidei).
Vârful piramidei, având cel mai mic volum, este reprezentat de grăsimi şi
de produse zaharoase. Această porţiune nu are ataşate recomandări în ceea ce
priveşte numărul de porţii, ci doar menţiunea de a fi consumate rar şi în cantităţi
mici.
Se recomandă reducerea cantitaţii de sare, iar alcoolul, dacă este consumat,
trebuie să se rezume la cantităţi mici.
Implementarea în practică a raporturilor ce stau la baza alcătuirii piramidei
alimentare are capacitatea de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a reduce
riscul unor boli cronice cum sunt boala coronariană, accidentul vascular cerebral,
diabetul zaharat şi unele forme de cancer.
Există diferenţe în ceea ce priveşte alegerea diverselor alimente, aceasta
variind în funcţie de cultură, obiceiuri familiale, religie, costul şi disponibilitatea
alimentelor, alergii şi intoleranţe alimentare.
Piramida oferă posibilitatea alegerii alimentelor din fiecare grupă reprezentată,
putându-se crea combinaţii în funcţie de preferinţele individuale.
Totuşi, în cazul în care una din categoriile de alimente nu poate fi consumată
(de exemplu, când nu se pot consuma lapte şi derivatele sale în cazul intoleranţei
la lactoză sau din diverse alte motive), este necesar ca nutrienţii furnizaţi de
respectiva grupă să fie aduşi din alte produse (de exemplu calciu furnizat de cereale
îmbogăţite cu calciu, sucuri de fructe îmbogăţite cu calciu, lapte şi derivate
delactozate).
Carnea şi peştele reprezintă surse majore de fier, zinc şi vitamine din grupul
B în majoritatea dietelor. Dacă sunt evitate alimentele de origine animală sau
în cazul în care cantităţile consumate nu sunt cele adecvate, acestea trebuie furnizate
de alte alimente (de exemplu, cerealele îmbogăţite cu fier, spanacul, fasolea
uscată, lintea, mazărea sunt importante surse de fier).
Alături de recomandările dietetice, activitatea fizică efectuată zilnic aduce
un real beneficiu. Este demonstrat faptul că activitatea fizică regulată scade riscul
anumitor boli cronice cum ar fi hipertensiunea arterială, accidentul vascular cerebral,
cardiopatia ischemică, diabetul zaharat tip 2, cancerul de colon şi osteoporoza.
Astfel, pentru a reduce riscul de apariţie a acestor boli cronice este
recomandat ca adulţii să facă cel puţin 30 de minute de activitate fizică moderată,
preferabil în fiecare zi a săptămânii.
Activitatea fizică regulată reprezintă şi o modalitate de a obţine şi de a
menţine totodată o greutate corporală normală, atât în rândul adulţilor, cât şi la
copii şi adolescenţi.

Grupele alimentare

PÂINEA, CEREALELE, OREZUL, PASTELE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cerealele (grâu, ovăz, orez, secară, orz, mei, porumb) reprezintă
principalele componente ale dietei. Acestea constituie importante surse nutritive.

Principalii nutrienţi conţinuţi în cereale:
• Polizaharide digerabile (amidon)
• Polizaharide nedigerabile (fibre alimentare)
• Minerale (în special fier şi fosfor)
• Vitamine din complexul B (în special tiamina şi acidul nicotinic)
• Vitamina E
• Proteine – prezente într-o cantitate relativ scăzută comparativ cu alimentele
bogate în proteine, cum este carnea (totuşi, datorită cantităţilor ingerate,
pâinea şi alte cereale au o contribuţie semnificativă la aportul proteic)

Reprezentantul cel mai de seamă al acestei categorii este grâul. Acesta
este transformat în făină prin procesul de măcinare. Gradul de extracţie reprezintă
termenul utilizat pentru a indica proporţia în care bobul de grâu este conservat în
făină. În cazul făinii rezultate din întregul bob de grâu, gradul de extracţie este de
100%. În prepararea făinurilor cu un grad de extracţie mai scăzut sunt îndepărtate
straturile externe, embrionul şi germenul bobului de grâu (tărâţe), acestea conţinând
nutrienţi valoroşi: cea mai mare parte a tiaminei şi a fierului (conţinut în
principal la nivelul germenului de grâu), cea mai mare parte a acidului nicotinic şi
a fosforului (conţinute la nivelul celorlalte straturi), cât şi proteine cu o valoare
biologică relativ înaltă. Cu cât gradul de extracţie este mai mic, cu atât făina
rezultată este mai albă, dar cu un conţinut mai scăzut în nutrienţi cum sunt
tiamina, acidul nicotinic, fierul şi fibrele alimentare. Făina va trebui în final să
conţină o cantitate minim recomandată de tiamină, acid nicotinic şi fier. Făinurile
cu un grad de extracţie scăzut necesită a fi fortifiate cu aceşti nutrienţi. De
asemenea, este necesară fortifierea cu calciu la toate făinurile cu rate variate de
extracţie.
Pâinea reprezintă astfel o sursă importantă de nutrienţi.
În prepararea biscuiţilor, prăjiturilor sau budincilor valoarea nutritivă a
făinii este modificată datorită includerii altor ingrediente, cum sunt ouăle, grăsimile,
laptele, zahărul şi fructele.
Este necesar ca dieta zilnică să conţină 6 până la 11 porţii de alimente din
această grupă, de preferat de tipul celor nerafinate (făină neagră, orez brun etc.).
Acestea vor furniza o cantitate considerabilă de fibre alimentare, ceea ce reprezintă
unul din principiile unei alimentaţii raţionale. Un conţinut crescut în fibre va
ajuta, de asemenea, la obţinerea unor diete mai sărace în calorii.
Alături de fibre, alimentele din această grupă furnizează o cantitate considerabilă
de minerale şi vitamine necesare menţinerii sănătăţii. Acidul folic este unul
din componentele cerealelor integrale (unele sunt îmbogăţite – cum ar fi cerealele
pentru micul dejun), având o importanţă deosebită atât în perioada prenatală
(scade incidenţa unor defecte genetice), cât şi la persoana adultă (scade riscul de
apariţie a bolii coronariene, a accidentului vascular cerebral şi a unor forme de
cancer).
De asemenea, este necesar să se aleagă produse de panificaţie ce au o
cantitate redusă de grăsimi saturate sau de zahăr adăugate suplimentar.

Sfaturi practice
• Consumaţi cereale integrale în locul celor rafinate – preferaţi pâinea
neagră în locul pâinii albe sau orezul negru în locul celui alb.
• Folosiţi făina integrală la preparate: prăjituri, alte gustări, în salate sau
supe (crutoane).

LEGUMELE ŞI ZARZAVATURILE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Această grupă este considerată ca fiind principala sursă de vitamine şi minerale
(alături de fructe), contribuind totodată la aportul zilnic al carbohidraţilor
şi al fibrelor alimentare. De asemenea, legumele şi vegetalele conţin cantităţi importante
de carotenoizi şi agenţi fitoprotectori (substanţe ce au un rol de prevenţie
a neoplaziilor, bolilor cardiovasculare sau pierderii vederii legată de vârstă).
Unele legume conţin proteine: fasolea (faseolina), mazărea (legumelina)
şi soia (glicina). Legumele sunt sărace în grăsimi şi lipsite de colesterol. De asemenea,
au un conţinut crescut de apă.
În concluzie, legumele constituie alimente cu valoare nutriţională mare.

Legumele verzi şi roşiile
Legumele verzi conţin cantităţi variate de vitamina C. Varza, conopida,
broccoli, varza de Bruxelles şi roşiile reprezintă surse importante de vitamine.
De asemenea, roşiile şi legumele cu frunze verzi cum sunt varza sau spanacul
au un conţinut important de beta caroten, precursor al vitaminei A. Legumele
verzi contribuie de asemenea la aportul de acid folic, fier şi calciu.
Conţinutul în minerale al legumelor variază în funcţie de conţinutul în minerale al
solului pe care se dezvoltă.
Membrii acestui grup au o valoare energetică scăzută, de unde rezultă indicaţia
de consum în dietele hipocalorice.
Cartofii
Atunci când sunt consumaţi în cantităţi considerabile, aceştia au o valoare
energetică importantă. Un cartof mic are cam aceeaşi valoare energetică cu o felie
subţire de pâine. La fel ca şi pâinea albă, cartofii sunt caracterizaţi printr-un index
glicemic crescut, recomandările nutriţionale curente arătând că aceştia nu trebuie
să depăşească 3 porţii pe săptămână.
Cantitatea de vitamină C conţinută în cartof scade odată cu durata de
depozitare. Cartofii pot fi surse importante de vitamine (C şi B) în funcţie de
cantitatea şi regularitatea cu care sunt consumaţi. Conţin de asemenea cantităţi
mici de proteine şi fier.
Rădăcinoasele
Rădăcinoasele cum sunt morcovul, păstârnacul şi sfecla conţin vitamina
C, dar nu constituie surse de vitamine la fel de bune cum sunt legumele verzi. Au
o valoare energetică uşor mai mare comparativ cu legumele verzi, datorită
prezenţei unei cantităţi mai mari de amidon. Sfecla şi păstârnacul conţin cantităţi
mai mari de carbohidraţi comparativ cu morcovii sau guliile. Totuşi, contribuţia
lor la aportul energetic total nu este una deosebit de importantă.
Vegetalele cu păstăi
Mazărea, fasolea şi lintea conţin cea mai mare cantitate de carbohidraţi şi
proteine dintre toate legumele. Proteinele lor au însă o valoare biologică scăzută.
De asemenea, conţin cantităţi considerabile de fier şi vitamine din grupul B, în
special tiamina, fiind astfel foarte importante în dieta vegetariană. Fasolea verde
şi mazărea reprezintă surse importante de vitamina C. Soia este bogată în izoflavone,
compuşi similari structural şi funcţional cu estrogenii. Izoflavonele au un
efect favorabil asupra nivelului colesterolului total şi LDL-colesterolului.

Legumele şi vegetalele trebuie să reprezinte 3-4 porţii din meniul zilnic.
Totuşi, atâta timp cât balanţa energetică este menţinută, nu există nici un risc în
depăşirea acestei cantităţi.
Acest grup de alimente furnizează o cantitate considerabilă de fibre alimentare,
micronutrienţi (potasiu, calciu, vitamina C, vitamina B6, carotenoizi, vitamina
E, folaţi), cât şi alţi produşi cu funcţii antioxidante. Pot fi consumate atât
preparate în ulei de măsline cât şi proaspete, sub formă de salate.

Sfaturi practice
• Consumaţi cât mai multe legume şi zarzavaturi de sezon.
• Folosiţi şi legumele congelatete; necesită un timp scurt de preparare şi au o
savoare deosebită.
• Consumaţi legume şi zarzavaturi proaspete sub formă de salate (fără
sosuri).
• Folosiţi o varietate mare de legume şi zarzavaturi. Conţinutul lor în
micronutrienţi este diferit.
• Preparaţi cartofii, mazărea sau fasolele boabe fără adaos suplimentar de
grăsimi (fără cartofi prăjiţi).

FRUCTELE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fructele sunt alimente de origine vegetală, caracterizate prin bogăţia lor în
apă, glucide cu moleculă mică, celuloză, vitamine, săruri minerale şi arome.

Glucidele se găsesc în proporţie importantă, fiind unul dintre componentele
cele mai importante. Se găsesc sub formă de zaharuri simple (glucoză, fructoză,
zaharoză), iar dintre polizaharide sunt prezente amidonul (în cantitate mai mare
în perioada de prematurare, ulterior cantitatea diminuându-se), celuloza (sub
formă de hemiceluloze), gume şi substanţe pectice, în proporţii variabile în diferite
fructe. Proteinele sunt în general sărac reprezentate. Lipidele se găsesc în
special în sâmburi şi seminţe, fiind utilizate uneori drept sursă pentru producerea
unor uleiuri (arahide, măsline, migdale). Nucile, alunele, migdalele, arahidele şi
fisticul sunt bogate în acizi graşi nesaturaţi şi sărace în acizi graşi saturaţi, având
efect de scădere a colesterolului. Consumul lor trebuie însă limitat uneori din
cauza aportului caloric ridicat.
Vitaminele, în special cele hidrosolubile, sunt bine reprezentate.
Fructele au un conţinut crescut în potasiu şi scăzut în sodiu (banane,
prune, piersici, caise uscate). Deşi sunt surse sărace în vitamine din complexul B
(cu excepţia folaţilor, conţinuţi în special în frunzele verzi), au o importanţă deosebită
datorită aportului considerabil de vitamina C. Citricele, cum sunt portocalele
sau grapefruit-ul, ca şi fructe precum coacăzele, fragii, căpşunele, zmeura,
merele, kiwi, stafidele negre au un conţinut crescut de vitamina C.
Piersicile, caisele şi prunele au un conţinut crescut în beta caroten.
Unele fructe conţin cantităţi considerabile de fier, ca de exemplu piersicile
uscate, caisele uscate şi smochinele, prunele, strugurii şi stafidele. Gradul de absorbţie
al fierului conţinut de acestea nu este cunoscut totuşi cu precizie.
Ca şi legumele, fructele au structură celulozică, iar conţinutul în apă este
relativ crescut (aproximativ 94% în cazul pepenelui, 84% în cazul mărului, 86%
în cazul portocalelor).
Sucul provenit din fructe face parte din acelaşi grup de alimente, însă conţine
o cantitate mult mai mică de fibre comparativ cu fructul întreg.
Fructele şi legumele reprezintă singura sursă de vitamina C din dietă. Acesta
poate fi cu uşurinţă distrus prin procesele de preparare termică.

Recomandările actuale prevăd consumarea a 2-3 porţii zilnice de fructe
proaspete. Acestea, ca şi legumele, furnizează o cantitate importantă de micronutrienţi
(în special de vitamina C), fibre şi substanţe antioxidante.

Sfaturi practice
• Cumpăraţi cât mai multe fructe de sezon; au un preţ relativ scăzut şi o
savoare deosebită.
• Cumpăraţi fructe proaspete, uscate, îngheţate sau conservate astfel
încât sa nu va lipsească niciodată.
• Atunci când alegeţi fructe conservate, selectaţi-le pe cele conservate
în apă sau suc de fructe, nu în sirop.
• Folosiţi o varietate cât mai mare de fructe; conţinutul lor în nutrienţi
este diferit.
• Consumaţi fructe proaspete la gustări sau la desert si preferaţi-le pe
acestea în locul celor supuse preparării termice (compot).
• Consumaţi fructul întreg şi nu doar sucul fructului; va suplimenta
dieta cu o cantitate importantă de fibre alimentare.

LAPTELE ŞI PRODUSELE LACTATE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Laptele folosit pentru consumul uman provine de la diferite specii de
mamifere, cum ar fi vaca, oaia, capra, iapa, bivoliţa. Toate tipurile de lapte se
aseamănă între ele în ceea ce priveşte compoziţia, dar constituenţii săi sunt
prezenţi în proporţii variate, în funcţie de specia de la care a fost obţinut. Laptele
de vacă este folosit cel mai frecvent pentru consumul uman.
Laptele poate fi consumat în diferite moduri, necesitând o preparare minimă,
având un cost relativ scăzut. Aceste consideraţii, alături de înalta valoare
biologică a proteinelor sale, îi conferă o valoare aparte atunci când este necesară
o dietă hiperproteică.
Laptele semidegresat este similar cu laptele integral în ceea ce priveşte
conţinutul în carbohidraţi, proteine, minerale şi vitamine hidrosolubile, dar are un
conţinut mai scăzut în grăsimi şi vitamine liposolubile. Folosirea laptelui degresat
reprezintă o modalitate de a reduce aportul lipidic şi caloric. Anumite produse
degresate de lapte sunt fortifiate cu vitaminele A şi D. Laptele degresat nu trebuie
folosit la copiii sub 5 ani.

Principalii nutrienţi ai laptelui de vacă
• Proteine, în principal cazeina şi lactalbumina; proteinele din lapte furnizează
aminoacizi esenţiali
• Carbohidraţi, sub forma lactozei
• Grăsimi, într-o formă emulsifiată
• Calciu şi fosfor, în forme rapid absorbabile
• Vitamina A
• Vitamine din complexul B, în special riboflavina

Laptele praf este un produs obţinut prin evaporarea apei din lapte. Atunci
când este reconstituit, laptele praf este comparabil din punct de vedere nutritiv cu
laptele proaspăt.

Produsele lactate
Smântâna
Smântâna conţine o cantitate mare de grăsimi (30%) având un important
rol energetic.
Untul
Are un conţinut crescut în grăsimi (65–85%) dar şi în vitamina A, variabil în
funcţie de dieta animalului de la care s-a recoltat laptele. Conţinutul în vitamina D este
moderat sau scăzut, fiind mai mare în anotimpul cald comparativ cu cel rece.
Iaurtul
Se obţine prin adăugarea unei culturi de bacterii ce fermentează lactoza,
dând naştere acidului lactic. Închegarea se produce atunci când se obţine un anumit
grad de aciditate.
Savoarea şi conţinutul nutriţional sunt uneori modificate prin adăugarea
zahărului, a aromelor sau a fructelor. În general, conţinutul nutriţional al iaurtului
este similar cu cel al laptelui, acesta din urmă fiind constituentul de bază.
Iaurturile probiotice
Conţin un număr mare de microorganisme nepatogene ce se găsesc în
mod normal la nivelul tractului gastrointestinal. Prin modificarea compoziţiei
microflorei intestinale se pare că aceste alimente aduc beneficii precum scăderea
gradului de intoleranţă la lactoză, prevenţia şi tratamentul diareilor cu rotavirus şi
stimularea dezvoltării sistemului imun.
Brânzeturile
Pentru prepararea acestora, laptele este tratat cu o enzimă ce produce închegarea
laptelui. Ulterior se separă într-o parte lichidă (zerul) şi o parte solidă.
Aceasta din urmă suferă un proces de maturare ce presupune anumite modificări
chimice care în final determină savoarea brânzeturilor.
Valoarea nutritivă a acestora este ridicată datorită conţinutului crescut în
proteine, calciu, fosfor şi vitamina A.
Se recomandă consumul a 2-3 porţii zilnice de lapte sau derivate din lapte,
de preferinţă degresate. Acestea reprezintă una din cele mai importante surse de
calciu din dietă, dar şi de proteine, riboflavină şi vitamina B12.

Sfaturi practice
• Folosiţi laptele ca şi băutură la masă; consumaţi lapte degresat sau
semidegresat.
• Dacă obişnuiţi să consumaţi lapte integral încercaţi să-l înlocuiţi treptat
cu preparate cu conţinut mai redus în grăsimi.
• Preferaţi la gustări iaurturile semidegresate.
• Alegeţi brânzeturile având un conţinut scăzut în grăsimi.
• Dacă nu consumaţi lapte sau produse din lapte datorită intoleranţei la
lactoză cea mai utilă metodă de a beneficia de avantajele acestui aliment
este consumul preparatelor delactozate; de asemenea, trebuie sa aveţi în
vedere necesitatea suplimentării cu calciu a dietei.

CARNEA ŞI PEŞTELE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De regulă se consumă carne de pasăre, vită, viţel, porc sau vânat. Cel mai
frecvent se utilizează muşchiul scheletic, dar termenul se poate utiliza şi pentru
organele interne provenite din sacrificarea animalelor.
Cei mai importanţi constituenţi ai cărnii sunt proteinele, fierul şi vitaminele
din grupul B, în special acidul nicotinic. Proteinele au o valoare biologică
înaltă, deoarece conţin toţi aminoacizii esenţiali. De asemenea, carnea conţine
cantităţi variabile de grăsimi. Conţinutul în colesterol variază în funcţie de specie.
Preparatele de carne (hot dogs, cârnăciorii, cremvurştii) sunt de asemenea bogate
în grăsimi.
Fierul conţinut în carne (în special în carnea roşie) are o biodisponibilitate
mai mare decât cel din vegetale.
Sărurile minerale se găsesc într-o proporţie variabilă, fiind reprezentate în
principal de fier – în medie 2-3 mg/100 g carne. Conţinutul în sodiu este variabil
în funcţie de specie, cantităţi mai mari fiind prezente în viscere.
Vitaminele sunt prezente în carne în proporţii importante, în special cele
din grupul B (B1, B2, PP, B6, acid folic, acid pantotenic, ciancobalamină). Important
este de reţinut conţinutul ridicat în tiamină al cărnii de porc. Vitaminele liposolubile
se găsesc mai ales în fracţiunea lipidică a cărnii.
Aroma caracteristică a cărnii se datorează prezenţei substanţelor organice
neproteice. Valoarea nutritivă a acestora este neglijabilă, dar au rolul de a stimula
apetitul şi de a declanşa secreţia sucurilor digestive.

Organele
Ficatul, creierul, rinichiul, inima, momiţele au un conţinut crescut de colesterol.
De asemenea, în ficat, rinichi sau inimă se găsesc cantităţi considerabile
de riboflavină, tiamină, acid nicotinic şi fier. Pe lângă o cantitate importantă de
fier, ficatul are un conţinut crescut în vitamina A.

Peştele
Carnea de peşte este comparabilă cu carnea celorlalte animale în ceea ce
priveşte compoziţia. Este mai uşor de digerat decât carnea de la mamifere şi păsări
deoarece nu conţine ţesut colagen fibros.
Este o sursă importantă de proteine cu o valoare biologică înaltă, conţinând
toţi aminoacizii esenţiali.
Grăsimea este distribuită în musculatura peştelui sau este localizată în ficat,
conferindu-i acestuia frăgezime. În funcţie de conţinutul în grăsime, deosebim
specii de peşte slab (cod, şalău, biban, merlucius) şi gras (hering, macrou,
sardine, somon, somn). Caracteristică este proporţia mare de acizi graşi polinesaturaţi
şi în special ω-3. Speciile de peşte gras sunt cunoscute a fi bogate în
vitaminele A şi D. De asemenea, conţinutul în vitamine din grupul B este unul
semnificativ. Vitamina C se găseşte doar în ficatul de peşte şi în carnea de somon.
În ceea ce priveşte conţinutul în minerale, sodiul şi calciul sunt variabile
în funcţie de specie, iar conţinutul în fosfor este extrem de important, fiind în medie
de 250 mg/100 g. Fierul este de asemenea prezent, dar la un nivel inferior
celui din carnea mamiferelor şi păsărilor.
Carnea peştelui are un conţinut scăzut în grăsimi şi o cantitate mare de
apă comparativ cu celelalte specii, având astfel o valoare energetică relativ
scăzută. Substituirea cărnii cu peştele în alimentaţie reprezintă o metodă bună
de a reduce aportul de grăsimi saturate şi de a suplimenta aportul de acizi
graşi ω-3.

Crustaceele (racul, homarul, crevetele) sunt bogate în substanţe proteice şi
conţin o cantitate redusă de lipide. Conţinutul în săruri minerale este relativ
bogat, în special în calciu şi magneziu. În ceea ce priveşte conţinutul în vitamine,
este de menţionat prezenţa vitaminei A în carnea de crab şi a vitaminelor din grupul
B în carnea crustaceelor, în general.
Carnea albă este preferabilă celei roşii, carnea slabă – preferabilă celei
grase, iar peştele este indicat ca şi aliment important în dietă, datorită conţinutului
în acizi graşi ω-3.

Sfaturi practice
• Consumaţi carne slabă (piept de pui, muşchi file, şuncă, etc.).
• Preferaţi fierberea, coacerea sau înăbuşirea în locul frigerii.
• Îndepărtaţi grăsimea vizibilă (slănina, pielea de pe pui) şi toată grăsimea
ce apare la suprafaţă în timpul gătirii.
• Preparaţi hrana fără sosuri suplimentare.
• Consumaţi peşte cât mai des (cel puţin de 2 – 3 ori pe săptamână)

OUĂLE
Caracterizat printr-un conţinut bogat în proteine cu valoare biologică înaltă
şi vitamine, oul constituie un produs de bază în alimentaţie, fiind consumat ca
atare sau în diverse preparate.
Albuşul este de fapt o soluţie de albumine, al căror reprezentant principal
este ovoalbumina. Proteinele din albuş au o valoare biologică înaltă şi conţin toţi
aminoacizii esenţiali necesari organismului – şi în special cantităţi crescute de tirozină,
triptofan şi lizină – atât de bine proporţionaţi, încât oul a devenit referinţa
standard pentru compararea calităţii proteinelor din alte alimente. Astfel, prin
definiţie, valoarea biologică a proteinelor din ou este considerată 100%. Albuşul
nu conţine grăsimi şi colesterol.
Principala proteină a gălbenuşului este ovovitelina. De asemenea, gălbenuşul
este o sursă importantă de fosfolipide extrem de necesare în alimentaţie,
mai ales în cazul copiilor şi al gravidelor.
Spre deosebire de albuş, gălbenuşul este bogat în vitamine hidrosolubile
(în special complexul B) şi liposolubile (vitaminele A, D, E şi K). Cu excepţia
riboflavinei care este distribuită uniform în masa oului, toate celelalte vitamine se
găsesc în gălbenuş. De remarcat este faptul că oul nu conţine
vitamina C.
Gălbenuşul concentrează şi substanţele minerale din ou
(fosfor, calciu şi fier).
Datorită conţinutului crescut de grăsimi emulsionate,
gălbenuşul are o importantă acţiune colecistokinetică; pe de
altă parte, prezenţa colesterolului în cantitate semnificativă
impune limitarea consumului la coronarieni, dislipidemici sau
la pacienţii cu litiază biliară.
Omul consumă ouă provenite de la diverse specii de
păsări domestice sau sălbatice, dar cel mai frecvent se consumă
ouăle de găină, care sunt luate drept etalon în descrierea
compoziţiei şi calităţilor nutritive. Oul crud nu trebuie să fie consumat ca atare,
deoarece este frecvent contaminat microbiologic.
Datorită conţinutului în proteine cu valoare biologic înaltă, cât şi a
vitaminelor şi mineralelor, oul reprezintă un aliment valoros, fiind indispensabil
unei alimentaţii corecte, în special în rândul copiilor.
În piramida alimentară este reprezentat grafic alături de carne şi peşte,
fiind recomandate aproximativ 4 porţii pe săptămână (4 ouă pe săptămână).

Sfaturi practice
• Fierbeţi ouăle în loc să le prăjiţi.
• Gătiţi ouăle bătute sau omleta în vase de teflon fără adaos suplimentar de
grăsimi.

GRĂSIMILE ALIMENTARE ŞI ULEIURILE

Din punct de vedere al originii lor, grăsimile se împart în grăsimi animale,
grăsimi vegetale sau mixte.
Grăsimile animale se deosebesc de uleiuri datorită caracteristicilor lor
fizice, grăsimile fiind solide la temperatura camerei (datorită conţinutului relativ
crescut în acizi graşi saturaţi), în timp ce uleiurile sunt lichide, având de obicei
origine vegetală (provenite atât din fructul ca atare – uleiul de măsline, cât şi din
seminţe – uleiul de floarea-soarelui sau de in). Acestea din urmă au un conţinut
crescut în acizi graşi nesaturaţi (forma cis).
Lipidele saturate cresc riscul bolilor cardiovasculare, fiind limitate în dieta
zilnică. Lipidele nesaturate sunt cele prezente în uleiuri. Uleiul de floareasoarelui,
de porumb şi de soia sunt uleiuri polinesaturate. Uleiurile de măsline şi
de arahide sunt mononesaturate. Uleiul de măsline trebuie să fie preferat altor
grăsimi, fiind consumat atât proaspăt în salate, cât şi pentru gătit.
Prin procesul de prăjire alimentele reţin o parte din grăsimile alimentare
căpătând o valoare energetică înaltă; din acest motiv consumul lor trebuie descurajat
ori de câte ori este posibil.
Există alimente ce au un conţinut crescut în uleiuri nesaturate – nuci, măsline,
unele specii de peşte, avocado.

Grăsimile saturate
Alimentele bogate în acizi graşi saturaţi au un efect de creştere a colesterolului
seric. Ele sunt reprezentate de slănină, carnea grasă, pielea de la pui,
uleiul de palmier şi cocos, produse lactate (smântână, unt).
Se recomandă ca aportul acestora în dietă să fie limitat (sub 10% din
totalul caloriilor).

Colesterolul alimentar
Alimentele cu un conţinut bogat în colesterol cresc nivelul seric de colesterol.
Aceste alimente includ: ficatul şi alte organe, gălbenuşul de ou, derivatele
din lapte integral.

Acizii graşi trans
Alimentele cu un conţinut crescut în acizi graşi în formă trans cresc de
asemenea valoarea colesterolului seric. Acestea sunt reprezentate de uleiurile vegetale
hidrogenate, cum sunt majoritatea margarinelor.

Grăsimi nesaturate
Grăsimile nesaturate (uleiurile) nu cresc colesterolul seric. Acestea se găsesc
în uleiurile vegetale, fructele oleaginoase, măsline, avocado şi soiurile de
peşte gras, cum este somonul.
Uleiurile nesaturate pot fi mononesaturate (măsline, floarea-soarelui) sau
polinesaturate (soia, porumb, nuci).
Anumite specii de peşte (somon, ton, macrou) conţin acizi graşi ω-3, care
oferă protecţie împotriva bolilor cardiovasculare.

Sfaturi practice
• Alegeţi uleiurile vegetale în locul grăsimilor solide.
• Dacă doriţi scăderea numărului de calorii din dietă, folosiţi cantităţi scăzute
de grăsimi la gătit.
• Evitaţi grăsimile saturate şi formele trans.
• Îndepărtaţi grăsimea vizibilă din carne şi înlăturaţi pielea de pe carnea de pui.
• Limitaţi-vă aportul de ficat sau de alte organe.
• Consumaţi lapte şi derivate din lapte degresat. Acestea vor limita aportul de
grăsimi saturate, menţinând neschimbat aportul celorlalţi nutrienţi.
• Alegeţi peştele sau carnea albă în locul celei roşii.

PRODUSELE ZAHAROASE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Această grupă cuprinde alimente obţinute prin procese de rafinare industrială,
caracterizate prin concen-trarea glucidelor cu moleculă mică (glucoză, zaharoză)
în compoziţia lor.
Produsele zaharoase sunt caracterizate printr-o savoare deosebită, ceea ce
face să fie dorite. În aceste condiţii, reprezintă o sursă calorică importantă, deşi
prezenţa lor nu este absolut necesară pentru echilibrul raţiei alimentare.
Reprezentanţii acestei grupe sunt produsele zaharoase propriu-zise (bomboane,
caramele, drajeuri, jeleuri etc.), ciocolata şi produsele din ciocolată, produsele
de cofetărie (prăjituri, torturi, îngheţate). Se caracterizează printr-un aport
caloric ridicat oferit într-un volum mic. La ora actuală se remarcă o creştere tot
mai mare a consumului lor, deşi nu furnizează o valoare nutriţională
corespunzătoare.
De asemenea, amintim acţiunea lor cariogenă, cu impact în special în rândul
copiilor şi adolescenţilor.
În piramida alimentară aceste produse au reprezentare grafică în vârful
piramidei, alături de grăsimile saturate, sugerându-se astfel folosirea lor cât mai
rară.

BĂUTURILE

Băuturile nealcoolice
Ceaiul şi cafeaua nu au valoare energetică decât în cazul adăugării laptelui,
smântânii sau zahărului. Ele conţin cafeină şi teobromină, iar consumul lor
excesiv poate cauza insomnie şi iritabilitate. Ceaiul este o sursă importantă de
bioflavonoide, ce au rol antioxidant, putând preveni bolile cardiovasculare.

Băuturile alcoolice
Alcoolul furnizează 7 kcal pe fiecare gram consumat. Conţinutul în alcool
al diverselor băuturi este variabil, fiind de aproximativ 5% în cazul berii, 10-15%
în cazul vinurilor. Băuturile spirtoase pot avea un conţinut de alcool de până la
30-40%.
Vinurile dulci, berea şi lichiorurile au un conţinut important de carbohidraţi
având astfel o valoare energetică mare.
Dozele mici de vin consumate cu 20 minute înainte de
masă pot îmbunătăţi apetitul, efect favorabil în cazul vârstnicilor,
a persoanelor cu poftă de mâncare diminuată, a malnutriţilor şi a
celor care suferă de depresie. De asemenea, datorită conţinutului
în fenoli şi alte substanţe fitochimice, vinul consumat în cantitati
mici are un rol protector faţă de bolile cardiovasculare.
Consumul cronic de alcool interferă cu starea de nutriţie.
Pe de o parte, se corelează pozitiv cu obezitatea abdominală, care
este principal factor de risc pentru bolile cardiovasculare. Pe de
altă parte, consumul cronic de alcool duce la apariţia malnutriţiei.
Deficienţele nutriţionale reprezintă o consecinţă inevitabilă
a consumului excesiv de alcool, nu doar datorită faptului că
alcoolul înlocuieşte alimentele, ci şi pentru că alcoolul interferă
direct cu utilizarea nutrienţilor de către organism.

Consumul cronic de alcool determină un risc crescut de afectare hepatică,
boli cardiovasculare, hipertrigliceridemie, cancer de sân, de colon şi rect,
scăderea densităţii osoase, ulcer gastric şi duodenal, pancreatită acută şi cronică,
diabet zaharat tip 2, leziuni renale, afecţiuni ale prostatei, glandelor suprarenale şi
testiculelor, tulburări de dinamică sexuală, alterarea memoriei, ulceraţii cutanate,
inhibarea răspunsului imun. În cazul pacienţilor cu hiperuricemie consumul de
alcool poate declanşa atacul acut de gută.
În sarcină consumul de băuturi alcoolice este contraindicat, indiferent de
cantitate.

Caracteristici nutriţionale ale grupelor alimentare

 

 

 

 

 

 

 

REGULI PENTRU O ALIMENTAŢIE SĂNĂTOASĂ

1. Păstrează-ţi plăcerea de a mânca
Aceasta constituie un aspect plăcut al vieţii. Alimentaţia sănătoasă
nu presupune ca anumite mâncăruri să fie interzise, iar altele
obligatorii. Trebuie doar să existe un echilibru între alimentele din
dietă, având drept scop creşterea calităţii vieţii şi minimalizarea
riscului apariţiei bolilor.
2. Consumă alimente variate
Cu cât varietatea alimentelor consumate este mai mare, cu atât mai
mult organismul va primi toţi nutrienţii esenţiali, în special
vitaminele şi mineralele atât de necesare menţinerii sănătăţii.
3. Alimentează-te corespunzător, astfel încât să-ţi menţii greutatea
normală
Supragreutatea atrage după sine o multitudine de probleme de sănătate:
produce suprasolicitarea articulaţiilor şi oaselor, creşte tensiunea
arterială şi valorile colesterolului seric, produce anomalii respiratorii
şi creşte riscul de apariţie a diabetului, bolilor cardiovasculare
şi a accidentelor cerebrale.
4. Consumă o cantitate mare de cereale
Contrar opiniei generale, pâinea integrală şi neagră, orezul sau
pastele făinoase nu constituie alimente hipercalorice; dimpotrivă,
aduc nutrienţi importanţi (vitamine din grupul B) şi fibre alimentare,
conferă saţietate fără un aport de grăsimi şi sunt relativ ieftine.
Această grupă de alimente trebuie să constituie baza alimentaţiei.
5. Consumă o cantitate mare de fructe şi legume
Aceste alimente nu sunt doar importante surse nutritive (vitamina C,
fibre alimentare), dar furnizează în acelaşi timp antioxidanţi importanţi,
ce protejează împotriva bolilor cardiovasculare şi a neoplaziilor.
Orice dietă ar trebui să conţină zilnic cel puţin 5 porţii de
fructe şi legume.
6. Consumă alimente care conţin o cantitate mică de grăsimi
Consumul excesiv de grăsimi produce creşterea nivelului seric de
colesterol şi a riscului pentru apariţia obezităţii şi bolilor cardiovasculare.
Trebuie redus consumul de grăsimi cum sunt slănina, margarinele,
mâncărurile prăjite, produsele lactate nedegresate, carnea grasă şi
alimentele ce conţin aceste tipuri de grăsimi (produsele de patiserie).
7. Consumă ocazional produse zaharoase rafinate
Aceste alimente au o valoare energetică foarte mare, dar un conţinut
nutritiv relativ scăzut.
8. Consumă alcool cu moderaţie sau deloc
În timp ce cantităţile modeste de alcool nu sunt dăunătoare la majoritatea
populaţiei putând avea chiar efecte favorabile în anumite
circumstanţe, consumul cu regularitate a unor cantităţi excesive
atrage riscuri substanţiale.
9. Menţine echilibrul între aportul alimentar şi activitatea fizică
Pentru a reduce riscul de apariţie a bolilor cronice, precum hipertensiunea
arterială, accidentul vascular cerebral, boala coronariană, diabetul
zaharat de tip 2 sau diferite tipuri de cancere, este recomandat
ca adulţii să facă cel puţin 30 de minute de activitate fizică moderată
în fiecare zi a săptămânii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Autor: Societatea de Nutriție din România


 

Share Button

Un răspuns la “Piramida alimentară”

  1. stiri spune:

    Thanks , I have recently been looking for information approximately
    this topic for a long time and yours is the best I have came upon so far.

    However, what about the bottom line? Are you sure concerning the supply?

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: