cat-right

Echilibrul energetic și starea de nutriție

Pentru a putea funcţiona normal, organismul uman necesită un aport
constant de energie, aport care se realizează prin intermediul principiilor
alimentare. Fiind vorba de un organism homeoterm, adică lipsit de capacitatea de
depozitare a căldurii şi de posibilitatea de transformare a altei forme de energie
exterioară, sursa unică şi indispensabilă a supravieţuirii omului rămâne energia
obţinută prin desfacerea legăturilor chimice din structura alimentelor
Starea de sănătate a fiecărui individ, evaluată adesea prin ceea ce se
numeste un status nutriţional optim derivă din echilibrul obţinut între necesarul şi
aportul nutriţional. Existenţa unui stări de nutriţie optime promovează creşterea şi
dezvoltarea organismului, menţine starea de sănătate, permite desfăşurarea activităţii
zilnice şi participă la protecţia organismului faţă de diverse agresiuni sau
boli.
În determinarea statusului nutriţional, un rol aparte îl deţine balanţa
energetică a organismului ce stă la baza stabilităţii ponderale şi a echilibrului
mediului intern. Pe un talger al balanţei sunt aporturile energetice (reprezentate
aşa cum am arătat de alimente) iar pe celălalt consumurile energetice pentru
menţinerea funcţiilor organismului, termoreglare si activitate fizică
În cazul organismului uman, aportul energetic este discontinuu şi variabil,
în timp ce consumul energetic este permanent. Este necesară existenţa unor
depozite energetice care să asigure organismului uman “combustibilul” în
perioadele dintre prânzuri. Se poate vorbi astfel de două etape distincte, perioada
alimentară şi cea de post, în cadrul cărora căile metabolice activate sunt diferite,
ducând fie la stocare de energie sub formă de glicogen şi trigliceride, fie la
consumul din depozitele glucidice şi lipidice, uneori chiar proteice.

Depozitele energetice ale unui bărbat adult de 70 kg (7)

Ţesut Sursa energetică Grame Kcal
Ţesut adipos
FicatMuşchiSânge 
trigliceride
glicogen
trigliceride
glicogen
trigliceride
glucoză
trigliceride
acizi graşi liberi
13000
100
50
500
300
15
4
0,5
120000
400
450
2000
2700
60
35
5

Mărimea depozitelor energetice este impresionantă la oameni; astfel, în
cazul unei persoane slabe ţesutul adipos depozitează energia necesară pentru
aproximativ 2-3 luni, pe când în cazul unei persoane obeze depozitele energetice
pot ajunge şi pentru 1 an. Atunci când un organism este în echilibru energetic, aceste
depozite rămân nemodificate, deci persoana îşi mentine greutatea corporală.
Energia necesară pe termen scurt (ex. între mese) este asigurată prin
utilizarea rezervelor de glicogen şi unele lipide. Rezerva de glicogen de la nivel
hepatic şi muscular este rapid epuizată dacă nu există aport alimentar zilnic. În
cursul posturilor prelungite sau al perioadelor de restricţie, are loc şi degradarea
proteinelor şi utilizarea acestora ca substrat energetic alături de lipide, fenomen
neeconomic pentru organism deoarece proteinele au un important rol structural şi,
de aceea, nu pot fi utilizate în exces fără a afecta supravieţuirea..
Balanţa energetică la indivizii umani este reglată în primul rând prin
modularea aportului energetic. Aportul alimentar insuficient determină scădere
ponderală, în timp ce aportul excesiv duce la creştere în greutate. Depozitele
energetice ale organismului sunt însă determinate de balanţa existentă între
aportul de alimente şi consumul de energie. O persoană activă care depune
activitate fizică importantă va consuma o cantitate mai mare de energie decît o
persoana sedentară.
Ecuaţia bilanţului energetic poate fi exprimată astfel:
modificările depozitelor energetice ale organismului = aportul de energie –
consumul de energie.
Valoarea energetică a alimentelor şi nevoile energetice ale omului se
exprimă în mod obişnuit în kilocalorii, Cal sau jouli (J).
Caloria nutriţională sau “caloria 15” este definită de cantitatea de căldură
necesară pentru creşterea temperaturii unui litru de apă de la 14,5 la 15,5°C şi are
o valoare medie de 4,1855 stabilită de Organizaţia Internaţională a Standardelor.

  • 1 kcal = 4,18 kjouli;
  • 1 Joule = 0,239 calorii nutriţionale;

Valoarea energetică a elementelor calorigene ale organismului folosită în
practică este următoarea:

  • glucide = 4 kcal/g sau 16,7 jouli;
  • lipide = 9 kcal/g sau 37,7 jouli;
  • proteine = 4 kcal/g sau 16,7 jouli;
  • alcool = 7 kcal/g sau 29,3 jouli;
  • trigliceride cu lanţ mediu = ≈ 8 kcal/g;
  • emulsie lipidică 10% = 1,1 kcal/ml.

În practică, este dificil a cuantifica exact aportul de energie cât şi
consumurile. Aportul de energie se poate calcula în urma anchetelor nutriţionale
(pe bază de chestionare sau jurnal alimentar) valoarea totală a energiei ingerate
rezultând din insumarea caloriilor aduse de fiecare aliment. Cele trei grupe de
macronutrienţi (glucide, lipide si proteine) nu sunt echivalente în ceea ce priveşte
asigurarea necesarului energetic; fiecare dintre aceste grupe este însă necesară, în
anumite limite destul de largi, compatibile cu supravieţuirea
Componentele principale ale consumului energetic şi anume: metabolismul
bazal (nivel minim obligatoriu de energie necesar mentinerii vieţii), termogeneza
şi activitatea fizică pot rezulta din calcule:

1. se determină valoarea metabolismului bazal (după formula Schofield)

Vârsta (ani) Bărbat Femeie
15 – 1818 – 3030 – 60> 60 17,6xG + 65615,0xG + 69011,4xG + 87011,7xG + 585 13,3xG + 69014,8xG + 4858,1xG + 8429,0xG + 656

G = greutatea corporală în kg

2. se adaugă activitatea fizică şi termogeneza :
– imobilizat la pat + 10%
– activitate uşoară + 15-20%
– activitate medie + 25%
– pentru activitati grele si foarte grele sunt calcule speciale

Importanţa modificărilor ce au loc la nivelul depozitelor energetice ale
organismului, modificări survenite în urma dezechilibrului dintre aportul şi
consumul energetic, depinde de durata acestui dezechilibru. Necesarul energetic
zilnic la majoritatea indivizilor se află în intervalul 1500–3000 kcal; datorită
existenţei depozitelor energetice ale organismului. Dezechilibrul acestei balanţe
energetice pe timp scurt (aşa cum apare între mese sau de la o zi la alta) nu
determină modificări semnificative în ceea ce priveşte energia totală a organismului,
deci nu modifică greutatea corporală. Dezechilibrele ce apar şi se
menţin pe o perioadă de câteva zile, săptămâni sau luni pot duce la modificări
substanţiale ale energiei totale şi, deci, la modificări corespunzătoare ale greutăţii
corporale dar şi la tulburări metabolice
În cadrul evaluării balanţei energetice a organismului uman
se iau în considerare atât aportul cât şi consumul de energie. În
perioada de stabilitate ponderală, aporturile energetice sunt
echivalente cu cheltuielile şi atunci se poate evalua numai una din
componente.

Evaluarea stării de nutriţie

Evaluarea statusului nutriţional se face pe date subiective
(putere de muncă, autoaprecierea greutăţii etc.) şi pe date obiective
clinice (indici antropometrici, funcţionali etc.) sau de laborator
(impedanţă bioelectrică, densitometrie, teste biochimice etc.).

Indici antropometrici
Măsurătorile antropometrice se numără printre cele mai vechi metode de
apreciere a stării nutriţionale. S-a folosit greutatea corporală, înălţimea, diverse
pliuri cutanate şi circumferinţe, precum şi alte dimensiuni lineare pentru a
caracteriza masa grasă şi statusul nutriţional ale unei persoane şi a stabili relaţia
între greutate şi cea mai mică mortalitate. În consecinţă, s-au elaborat tabele, care
corespund mediei greutăţii populaţiei cu cea mai mare speranţă de viaţă şi care
sunt folosite ca reper de normalitate (greutatea „ideală”)
– Înălţimea
Măsurarea înălţimii este necesară în estimarea greutăţii corporale ideale,
în calcularea indicelui de masă corporală (IMC) sau a compoziţiei corporale şi
necesarului energetic. Înălţimea ar trebui să fie măsurată cel mai corect cu
ajutorul unui stadiometru.
– Greutatea
Măsurarea greutăţii corporale este cea mai simplă şi la îndemână metodă
de evaluare a statusului nutriţional. O greutate anormal de redusă poate fi
considerată ca un semn de denutriţie. În caz contrar, o greutate excesivă poate
reprezenta un semn caracteristic al obezităţii. Scăderea în greutate în cazul unei
boli sau post prelungit, ca marker al malnutriţiei protein-calorice, se asociază cu
risc crescut de morbi-mortalitate Câştigul temporar în greutate adesea dezvăluie
existenţa unei afecţiuni, al unei modificări psihosociale sau a stilului de viaţă, sau
poate fi asociat cu iniţierea unei terapii sau abandonarea alteia.
Interpretarea valorii greutăţii corporale trebuie să ţină cont de înălţimea şi
vârsta persoanei respective, mai ales la copil.
Prima informaţie care se culege este greutatea actuală prin cântărire.
Cunoaşterea greutăţii permite a se calcula procentajul de variaţie a greutăţii în
plus sau în minus faţă de greutatea lui anterioară sau faţă de un reper de
normalitate (tabele). Greutatea normală se poate şi calcula prin formule cum ar fi:

  • Lorentz

GI = Î – 100 – (Î-150)/sex

  • Metropolitan Life Insurance

GI = 50 + 0,75 (Î-150) + (v-20)/4

(la femei, rezultatele se înmulţesc cu 0,9)

unde:
GI = greutatea ideală teoretică (kg)
Î = înălţime (cm)
sex = 2,5 pentru femei; 4 pentru bărbaţi
v = vârsta (ani)

Se sugerează că greutatea ideală ar însemna “sănătos”, apreciere care nu
este întru totul valabilă astăzi. Este necesară măsurarea periodică a greutăţii. O
variaţie cu >10% faţă de „normalul” din tabele (în plus sau în minus) este de
semnalat medicului. O scădere sau o creştere bruscă a greutăţii este de asemenea
de luat in consideraţie.

– Indicele de masă corporală
Indice de masă corporală (IMC) se mai numeste indicele Quetelet
IMC = greutatea/înălţimea2 (greutatea în kg şi înălţimea în m);
Valoarea normală este între 18-25 kg/m2 (chiar 27 kg/m2) la adult, dar
aceste limite se modifică sensibil cu vârsta şi sexul.
Exprimarea prin IMC este indirectă dar accesibilă, validată prin diverse
studii. După IMC persoanele se clasifică pe clase care a fost acceptată de OMS :

Statusul nutriţional în funcţie de indicele de masă corporală

IMC Status nutrițional
< 10
10 – 12,9
13 – 15,9
16 – 16,9
17 – 18,4
18,5 – 24,9
25 – 29,9
30 – 34,9
35 – 39,9
≥ 40
Denutriţie grad V
Denutriţie grad IV
Denutriţie grad III
Denutriţie grad II
Denutriţie grad I
NORMAL
Suprapondere
Obezitate grad I
Obezitate grad II
Obezitate grad III

După clasificarea actuală acceptată la nivel internaţional, obezitatea se
defineşte printr-un IMC>30 kg/m2. Pornind de la această valoare, se consideră că
adipozitatea antrenează o creştere semnificativă a mortalităţii şi morbidităţii .
Indicele de masă corporală are avantajul că determină relaţii între greutate
şi înăţime exprimate printr-un singur număr. Indicele de masă corporală este
considerat exact pentru că este mai bine corelat cu masa grasă totală şi relativ
independent de talie.
Se pot aduce şi critici clasificărilor bazate pe IMC deoarece acesta nu
reflectă distribuţia masei grase şi corelaţia cu procentajul masei slabe, care poate
oscila între 0,60-0,82.
Riscurile legate de obezitate nu depind numai de importanţa ţesutului
adipos, dar şi de repartiţia sa, mai ales abdominală, periviscerală. O acumulare de
grăsime în partea superioară a corpului, se apreciază prin creşterea raportului
talie/şold şi este un factor de risc metabolic şi cardiovascular independent de
valoarea IMC-ului. Circumferinţa taliei este măsurată în poziţie ridicată, la
jumătatea distanţei între rebordul costal şi creasta iliacă; circumferinţa şoldurilor
se măsoară la nivelul feselor (în dreptul marelui trohanter). În cazul unui raport
talie/şold >0,88 la femeie şi >1 la bărbat există o repartiţie androidă (sau
abdominală) a grăsimii. Această tip de obezitate este strâns corelat cu complicaţii
cardiovasculare şi alte maladii (diabetul zahart, hipertensiunea arterială, dislipidemiile)
În caz de raport mai mic se vorbeşte de tipul ginoid, pentru care riscul
acestor maladii este net inferior.
După numeroase studii s-a constatat că pentru definirea obezităţii
abdominale este suficientă măsurarea circumferinţei taliei. O circumferinţă a
taliei de peste 80 cm la femeie şi peste 94 cm la bărbat poate defini obezitatea
abdominală. Valoarea circumferinţei taliei corespunde la o creştere importantă a
prezenţei factorilor de risc vasculari (creşterea colesterolului total, cresterea

trigliceridelor,diminuarea HDL colesterolului, creşterea tensiunii arteriale) este
102cm pentru bărbat şi 88cm pentru femeie.
– Pliuri cutanante şi circumferinţe musculare
Măsurarea circumferinţelor trunchiului şi membrelor oferă informaţii
despre masa slabă şi cea grasă de la nivel local. Măsurarea pliurilor cutanate
aduce date despre nivelul ţesutului adipos subcutanat. Se utilizează în acest sens
aparate speciale de măsurare.
În practică măsurarea pliurilor cutanate se efectuează după apucarea unei
zone largi de piele între police şi index cu un centimetru sub locul de măsurare cu
compasul. Se execută o tracţiune asupra acestui pliu fără a apuca ţesutul muscular
adiacent. Cele patru pliuri cutanate utilizate frecvent sunt: pliul cutanat tricipital,
bicipital, subscapular şi pliul cutanat suprailiac. Aceste valori permit estimarea
statusului rezervelor adipoase şi a masei musculare.

Evaluarea funcţională
Există o legătură directă între masa proteică corporală şi forţa musculară.
Măsura forţei musculare reflectă deci capitalul proteic total. Se porneşte de la
premisa conform căreia malnutriţia proteo-calorică sau alte forme de malnutriţie
se vor asocia cu reducerea rezistenţei, mobilităţii sau funcţiilor organismului.
Forţa musculară poate fi evaluată prin dinamometrie. Studiul contracţiei
maximale musculare permite distincţia între denutriţie şi subponderalitatea
constituţională la adulţii la care indicele de masă corporală este inferior valorii de
18,5 kg/m2; în aceste cazuri, forţa musculară este normală la persoanele slabe
constituţional, dar este redusă la pacienţii denutriţi.


Sfaturi practice

• Evaluaţi-vă periodic greutatea şi raportaţi-o la cea anterioară şi la
“normalul’ din tabele
• Calculaţi-vă IMC-ul şi măsuraţi-vă circumferinţa taliei (IMC-ul normal
este între 18,5-25 kg/m2 şi circumferinţa taliei <80 cm la femei şi <94cm
la bărbat)
• Calculaţi-vă necesarul energetic după formule funcţie de greutate şi efort
fizic
• Nu uitaţi că echilibrul energetic (şi ponderal) înseamnă să mâncăm atâta
cât consumăm

 


  Autor: Societatea de Nutriție din România


 

Share Button

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: